Comenteaza
În acesta operã sacrã Stefan se serveste de interpusi, alesi dintre cei distinsi în bãtãlii si care au împrumutat astfel ceva din aura domitorului si din fortele sale magice. Un astfel de erou este Avram Huiban, eponimul satului Avrãmesti de pe Valea Tutovei. Legenda acestuia este de fapt o creatie complexã, care printr-o remarcabilã economie a naratiunii sintetizeazã substanta epicã a unui adevãrat ciclu. În forma sa concentratã de astãzi prezintã o succesiune de nuclee epice, o epopee minituarizatã ca formã conservând totusi ceva din ampla respiratie baladescã anterioarã pe care o presupunem. Este creatã si mitizatã o adevãratã zonã geograficã, denumirea a peste 15 localitãti fiind explicatã prin aportul eroului lui Stefan si al rudelor sale. Legendele amintite mai sus nu sunt închise între copertile unei cãrti, ele sunt vii, circulã în zonã si pe care le-am cules. „Satul Avrãmesti a fost întemeiat acum peste cinci sute de ani de un viteaz din oastea lui Stefan cel Mare, pe care-l chema Avram Huiban. Înainte de a se da bãtãlia de la Podul Înalt, Avram Huiban a dat de valea nelocuitã numitã Valea Mãrului si a gãsit aici mult lemn de carpãn si corn. Acesta a fost un mare ajutor în pregãtirea ostilor moldovene pentru bãtãlie. Dupã ce turcii au fost bãtuti, vãzând vitejia si sprijinul lui Avram Huiban, Stefan cel Mare l-a întrebat ce-si doreste. Viteazul, dupã ce a arãtat cã se trage din români din pãrtile Fãgãrasului, a povestit despre frumusetea locurilor de unde a adus corn si carpãn si a cerut îngãduinta sã se aseze acolo. Domnitorul i-a dãruit atâta pãmânt cât a mers o zi cãlare pe hotarul mosiei lui: Asta sã fie, din neam în neamul tãu, sã fii stãpân pe ea“ (Avrãmesti, Filipescu A. Dumitru, 73 ani). „În bãtãlia de la Podul Înalt, când a avut rãzboi cu turcii, Stefan cel Mare s-a minunat când a vãzut cum lupra Avram Huiban. Hatmanul sãu, Luca Arbore, a zis; Mãrite Doamne, sã vezi ghioga lui Avram Huiban, adevãratã minune! Si l-a chemat pe Avram Huiban. Si atunci când s-a aplecat Avram Huiban în fata domnitorului si când s-a ridicat înapoi sus, i-a rãmas ghioaga jos. Stefan cel Mare, fiind om mic de staturã, s-a aplecat s-o ridice. Dar n-a putut s-o ridice. Si-atunci s-a aplecat s-o ia de jos tot Avram Huiban. Mãi, Avrame, da’ cum lupti tu cu ghioaga asta? Cã eu nici n-o pot ridica, azis domnitorul. Atunci Avram Huiban a luat-o cu o mânã si a început s-o învârtã printre degete. Uite asa, si înc-o datã uite-asa, Mãria Ta!“ (Avrãmesti, Filipescu A. Dumitru, 73 ani). „În jurul Avrãmestilor au fost multe sate: Gãnestii, Cristestii, Lungasa, Uricarii, Mãrãsesti. Aceste sate au fost în parte întemeiate de feciorii sau ginerii lui Avram Huiban, ca Mãrãscu, Ganea, Cristea. Puterea acestor sate a slãbit datoritã boierilor care s-au strãduit sã ia pãmântul rãzesilor. Satele erau cãlcate de slugi, li se dãdea foc, uneori, ca oamenii sã fie siliti sã se mute pe mosia boiereascã. Asa cã acum din Gãnesti, Cristesti, Lungasa nu au rãmas decât urme. De curând s-a dezgropat din pãmânt pecetea satului Cristesti. Uricarii si Mãrãsestii au fost mai tari si satele trãiesc pânã în vremea noastrã“ (Avrãmesti, Filipescu A. Dumitru, 73 ani). „Prima locuintã a lui Avram Huiban a fost la locul numit Lungasa. Acolo era, însã, locul prea deschis si îl necãjeau des tãtarii. Asa cã Avram Huiban s-a tras aici, unde sunt si astãzi Avrãmestii. A tãiat din pãdure, a ridicat un zid de cioate si o casã cu sapte odãi ale cãrei urme le-au mai apucat bãtrânii nostri. Casa era numai si numai din lemn, nu avea nici un cui de fier. Case fãcute în felul acesta au mai fost în sat pânã în timpul rãzboiului“ (Avrãmesti, Filipescu A. Dumitru, 73 ani). „Familia viteazului Avram Huiban a rãmas puternic în amintirea celor care vietuiesc pe meleagurile care i-au fost dãruite de Stefan cel Mare. Cu totii simt cã îi sunt, într-un fel sau altul, urmasi. Astfel, cei din Mãrãsesti stiu cã strãmosul lor este Mãrãscu, ginerele lui Avram Huiban. Un fiu al sãu, Cãliman, a întemeiat satul Cãlimãnesti, iar fiica sa, Fulga, a adunat oamenii care au format satul Fulgu. În felul acesta, oamenii din Avrãmesti si cei din satele apropiate se simt înruditi între ei si mostenitori comuni ai vitejiei de altãdatã a strãmosilor“ (Avrãmesti, Hotoi Mihai, 65 de ani). „Numele familiei Ghintuialã, una dintre cele mai numeroase din satul nostru de rãzesi, Avrãmesti, se trage din vremurile de vitejie ale strãmosilor. Când tara era în primejdie, fiecare rãzes pleca la luptã cu arma care îi era lui mai îndemânoasã. Între rãzesii care luptau în frunte cu Avram Huiban în oastea lui Stefan cel Mare, era si unul care mereu mergea la luptã cu o ghiogã ghintuitã. I s-a spus Ghintuialã, iar urmasii sãi au luat porecla drept nume, mostenind-o, ca si obiceiul de a merge si ei la luptã cu ghioge ghintuite“ (Avrãmesti, Olaru D. Costicã, 69 de ani). „Între multi dusmani pe care au trebuit sã-i înfrunte vitejii din Avrãmesti au fost si tãtarii. Ei urcau pe neasteptate pe Valea Tutovei si cetele lor ajungeau si pe Valea Mãrului. Odatã au lovit satul hoteste, când oamenii erau plecati sã lucreze pãmântul. Dupã ce au prãdat, au încercat sã plece cu repeziciune, dar erau îngreunati de lucrurile jefuite. Asa cã rãzesii din Avrãmesti au putut sã-i ajungã din urmã pe locurile unde se aflã acum satul Iana. Cum tãtarii erau mai multi, vitejii moldoveni se îndemnau unul pe altul cu strigãtul Taie zece!. Fiecare dintre ei cãuta sã doboare zece dusman, asa cã îndatã n-a a mai rãmas nici un tãtar în viatã. Cismeaua în preajma cãreia s-a dat lupta se numeste si acum Taie zece!“ (Avrãmesti, Olaru D. Costicã, 69 de ani). “Vitejii lui Stefan cel Mare, pe când erau adunati pe Valea Mãrului, pe aproape de locurile unde sunt astãzi Avrãmestii, locuiau în bordeie si tãiau corni ca sã aibã lemn bun de arcuri si sãgeti. Pe un tei, ca semn al sederii lor, au bãtut în cuie o icoanã a Sfântului Nicolae.
Sursa: Monitorul de Vaslui