Comenteaza
Constructorul 
Fiecare fereastră de biserică îţi poate spune povestea vieţii unui sfânt ori îţi poate descifra anumite scene biblice. Totul pare un fel de caleidoscop uriaş în care, de cum îl răsuceşti puţin, bucăţelele de sticlă colorată din interiorul său prind brusc viaţă şi-ţi arată o altă floare. Magia culorilor solare. Da, aceste culori l-au vrăjit şi pe George Huiban, celălalt suflet al galeriei “Vitralia”. El s-a născut la 10 noiembrie 1950, în localitatea Avrămeşti, judeţul Vaslui. Este absolvent al Facultăţii de Construcţii din cadrul Institutului Politehnic Timişoara. Marea sa pasiune pentru lumina în mişcare, pentru film, i-a adus nu mai puţin de unsprezece premii întâi şi titluri de laureat la diferite festivaluri naţionale şi internaţionale. Este fondator al Cineclubului “Constructorul” din Timişoara. Graţie cinematecii organizate de acest cineclub, iubitorii celei de-a şaptea arte s-au putut bucura înainte de 1989 de pelicule ale unor regizori de excepţie, dar şi de discuţii pertinente pe marginea acestora. George şi-a părăsit profesia de bază, însă a rămas un constructor de frumos în domeniul televiziunii. A fost şeful departamentului de producţie la TVT ?89, apoi director de producţie la TV “Europa Nova”. A lucrat în calitate de cadru didactic la Universitatea “Tibiscus” din Timişoara (unde a predat un curs despre comunicaţii vizuale şi fotografia de presă), la Facultatea de Jurnalistică şi la Facultatea de Design din cadrul Universitatăţii de Vest din acelaşi oraş. Marele său hobby a rămas filmul. O galerie  cum alta nu-i 
Pe strada Lascăr Catargiu (fosta Alexandru Lazăr) din zona timişoreană Trubadur, există o galerie unicat pentru această parte de ţară. Se numeşte “Vitralia” şi nu aparţine vreunei firme sau organizaţii profesionale, ci este a dnei Simona Bolog şi a dlui George Huiban, doi creatori împătimiţi de frumos.  De fapt, spaţiul nu e al lor, el fiind închiriat. Ideea este însă a lor, iar majoritatea vitraliilor expuse sunt tot ale lor. Există aici şi vitralii aparţinând unor artişti tineri, îndeosebi studenţi, dar şi obiecte decorative şi tablouri ale altor creatori, profesionişti sau nu. Preţurile vitraliilor satisfac toate gusturile şi buzunarele. Simona şi George lucrează şi la comandă, lucrările lor fiind realizate după modele proprii ori după cele aduse de client. Faptul că se comandă şi se vând vitralii poate fi considerat un semn încurajator: în Timişoara se construieşte, există şi bani pentru fineţuri. Numai că, spune Simona, nu te poţi îmbogăţi făcând vitralii, dar poţi trăi decent. Lucrări ale celor doi artişti s-au vândut nu doar în România, ci şi peste hotare. O icoană de lemn cu decor tip vitraliu a ajuns până în Malta. Decorul de tip vitraliu se poate aplica însă foarte bine şi pe alte obiecte, cum ar fi oglinzile, abajururile şi vasele ceramice. Iar dacă punem la socoteală şi obiectele decorative din metal, care intră în componenţa diverselor lucrări, atunci ne putem face o imagine clară despre frumuseţea şi utilitatea exponatelor aflate în vânzare la galeria “Vitralia”. Site-ul www.galeriavitralia.ro vă poate spune mult mai mult. Şi pentru că am ajuns la Internet, mai zilele trecute motorul de căutare “Google" dădea pentru cuvântul “vitralii" nu mai puţin de 874 de locaţii. Iar cel care se încumetă să le viziteze va constata că în România arta vitraliilor se află din nou la loc de cinste, multe dintre adrese fiind ale atelierelor şi societăţilor comerciale care au un asemenea obiect de activitate. Un fir de sticlă pe un miez de lut 
Originea vitraliilor se pierde în negura timpului, unele legende atribuind-o fenicienilor, povesteşte George Huiban. De asemenea, se presupune că mesopotamienii şi egiptenii au fost cei care au descoperit sticla. De la aceştia din urmă ne-au ajuns şi aşa-numitele “mărgele egiptene” (2750-2625 î.Hr.), realizate de artizani prin înfăşurarea unui fir subţire de sticlă topită în jurul unui  miez de lut. Astfel a rezultat foarte preţioasa sticlă opacă. Unii istorici susţin că începuturile vitraliilor se datorează ferestrelor ornamentale din alabastru din zona Mării Mediterane, în care erau încrustate bucăţi de sticlă colorată. Despre evoluţia vitraliilor nu se cunoaşte nimic, însă acestea au apărut brusc în secolele X-XI.  O invenţie  cu bucluc 
Istoria vitraliilor îşi are şi ea propriile sale legende. Astfel, au existat cândva doi amici foarte buni, pe nume La Farge şi Tiffany. Aceştia, spune George, s-au gândit să producă bucăţi de sticlă presată. Aşa s-a ajuns la sticla opalescentă, însă şi la brusca prăbuşire a prieteniei dintre cei doi. Totul a plecat din momentul când s-a pus problema dreptului de folosire a sticlei opalescente la ferestre, pe care La Farge a brevetat-o în anul 1880. Câteva luni mai târziu, Tiffany a obţinut un brevet similar. Ceva mai întreprinzător, Tiffany a adunat în jurul său mai mulţi artişti, care au creat frumuseţi inegalabile. “Compania de Sticlă Tiffany”, cu sute de angajaţi, a executat mii de vitralii, ducând faima firmei până-n zilele noastre.  Diverse tehnici  de lucru 
Tehnicile tradiţionale au însemnat vitralii realizate din cioburi de sticlă colorată în masă şi pictată, sticlă pictată manual, toate montate în bagheta metalică (aliaj de metale neferoase) fixate cu mortare şi chituri speciale. Cu timpul, tehnicile au evoluat, astăzi existând soluţii moderne bazate pe materiale sintetice eficiente, care reduc costurile şi timpul de execuţie, conferind în acelaşi timp eleganţă şi aspect estetic plăcut. Datorită experienţei dobândite, Simona Bolog şi George Huiban au pus la punct tehnici proprii şi materiale noi, protejate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.). Tot protejată ca marcă este şi Galeria “Vitralia”. 

sursa: blog Dusan Baiski